Iubitule...

Iti intorci albastrul cerului spre mine.
Ma invalui intr-o mantie de stele
Si ma faci una cu marea.
Acum doua nopti ai zburat spre capatul infinitului
Si mi-ai adus in dar un fior.
Ti-am dat in schimb o imbratisare
Si inima pe-o tipsie de sperante.
Acum te privesc cum te lagani
Pe o impletitura de lacrimi si zambete.
Si-astepti parca rasaritul unei noi ere.
Nu stiu cine esti si de unde vii.
Te-am recunoscut numai dupa aripa ce ai pierdut-o,
Din care mi-am facut o perna.
Nu vreau sa pleci, dar nici sa ramai.
Astept numai sa-mi canti.
Intotdeauna mi-a placut vocea ta...
Sopteste ceva!

Pacat...Ce pacat!

Te-ai leganat pe sufletul meu pana ce ti-am deschis poarta.
Ai frant coroana de stele ce ti-am daruit-o cand mi-ai devenit mire.
N-ai stiut tu, oare, ca, daca pierzi o floare, n-ai sa mai revezi primavara?
Pacat... vraja s-a stins. Ce pacat...ca nu esti magician!
.
Iti mai aud acum doar vajaitul in urechea stanga.
Candva, iti auzeam cantecul in tot corpul.
Pacat... nu ai stiut ca fumatul dauneaza coardelor vocale!
Ce pacat... ca ai uitat sa-ngani cantecul inimilor!
.
Nu-ti mai inteleg cuvintele de ceva timp.
Ai inceput sa descoperi sensuri noi, fara mine.
Zbori intr-un dans fara de sfarsit, insa...
Ce pacat... ca nu ti-a placut niciodata valsul!
.
Tot ceea ce mai poti face este sa te rotesti e unul singur.
Privind cand spre trecut, cand spre viitor,
Iar, din cand in cand, te vei stradui sa descrii, in dansul tau, cercuri perfecte.
Pacat... Ce pacat ca, in final, iti vor ramane doar imagini si sunete,
Pierdute pentru totdeauna in spirale!